Banca discriminarii — August 29, 2016 07:07

Pedagogii se plâng că le este dificil să facă față educației copiilor cu nevoi speciale

Captură de ecran din 2016.08.29 la 00.05.17 Ei nu s-au născut la fel ca ceilalți. Acești copii au necesități și cerințe speciale. Majoritatea din ei nu petrec timpul alături de prieteni, rar merg la zile de naștere și alte petreceri. Acestor copii le estea foarte greu să își găsească prieteni, deoarece au probleme locomotorii, nu aud și nu vorbesc. Mulți dintre acești copii au învățat și continuă să învețe acasă, dar la fel ca ceilalți ei au nevoie nu doar de atenție, dar și de comunicare cu cei din jur.

Douăzeci și șapte plus unu

“Esfira este întotdeauna veselă și zîmbește sincer, este o fată foarte frumoasă și desigur îi ofeream foarte multă atenție. Din acest motiv, ea este puțin alintată, spune mama ei. Ea este un copil foarte bun la suflet și foarte sensibilă. Ca orice mamă, doresc ca ea să obțină studii superioare”.

Esfira are gradul 4 de pierdere a auzului. Ea aproape nu aude nimic, învață în clasa a doua la liceul V.Moshkov. Este prezentă la lecții cu toți copii, dar învață după un program individual. Ea învață cu ajutorul cărților speciale și cu ajutorul bețișoarelor. Uneori, este ajutată de profesor.

Pentru toți copiii cu cerințe educaționale speciale din această școală este doar o singură profesoară. Fizic nu reușește să ajute toți copiii, dar 45 minute nu sunt destule pentru a învăța programa în clasă, pentru că sunt 27 de copii. Din acest motiv, Esfira pur și simplu, stă în liniște și încearcă să înțeleagă despre ce vorbește profesoara.

,,Esfira aude foarte slab și nu vorbește. Din acest motiv, îi este foarte greu să fie la același nivel cu colegii de clasă. Ea nu reușește să înțeleagă ceea ce profesoara îi explică, chiar dacă citește pe buze. Ea are nevoie să i se explice clar și foarte lent. Pînă în prezent, nu a fost elaborată un program special pentru ea. A doua mea fiică, de asemenea, are nevoie de lecții adăugătoare la centru de resurse, dar ea refuză să meargă acolo, deoarece prin școală se zvonește că la centrul de resurse merg doar copiii complet degradați”, povestește mama Esfirei.

Esfira aude foarte slab, dar să vorbească nu poate: Cu ea trebuie să lucrezi mult, dar pentru acest lucru este nevoie de specialiști. Ea ar putea învăța la fel ca toți copiii, însă în ziua de azi, situația este că Esfira nu cunoaște nici jumătate din ceea ce cunosc colegii ei de clasă”, spune mama fetei. Наши партнеры: https://cadourionline.md/sub/kupit-duhi-v-podarok-v-kishineve/

Socializarea copiilor cu necesități speciale este grea, dar efectivă

Programul ,,Acces egal la învățămînt,, în țara noastră constă din 2 etape. Procesul a început în anul 2011 în raioanele Criuleni și Ialoveni, iar în anul 2013 s-au alăturat și alte raioane, inclusiv Găgăuzia. Acest program constă în faptul ca copiilor cu necesități speciale li se ofere posibilitate să învețe. Guvernul și-a propus scopul să ofere acestor copii ajutor din punct de vedere social, pedagogic, psihologic.

După cum menționează specialiștii, procesul decurge foarte încet. “Într-adevăr, mulți nu au fost pregătiți pentru introducerea acestui program. Specialiștii, pedagogii, părinții nu înțelegeau ce și cum trebuie de făcut, deoarece mulți pedagogi și-au făcut studiile în perioada sovietică cînd copiii cu necesități speciale învățau în școli separate și pedagogii nu au experiența de lucru cu aceasta categorie de elevi”.

“În Găgăuzia erau doar 3 atfel de școli în Congaz, Korten și Ceadîr-Lunga(în prezent un gimnaziu internat). De fapt, problema este mult mai gravă și ea trebuie rezolvată”, explică președintele Serviciului de suport psiho-pedagogică a Direcției principale Educație a Găgăuziei.

În 2015, Departamentul de Educație al Găgăuziei, serviciul de asistență psihologică și educațională, în colaborare cu organizația neguvernamentală «Lumos», au elaborat un plan strategic pentru dezvoltarea și punerea în aplicare a educației incluzive în Găgăuzia pentru următorii cinci ani, ceea ce arată importanța și necesitatea participării fiecărei sfere: educație, sănătate, etc. Planul strategic va fi supus spre aprobare consiliului de autonomie.


După cum arată practica pedagogilor, este necesar să se adapteze la noile condiții, să învețe cum să se comporte corect cu copiii care au necesități speciale. ,,Noi considerăm că sărăcia nu este un motiv pentru a izola un copil din societate. Iată de ce efortul autorităților locale trebuie să atragă atenție reformei cu privire la siguranța copilului, pentru ca copii să frecventeze școala și să aibă șanse egale de a se realiza în viață.

Toți copiii au drepturi și șanse egale

La deschiderea oficială a Centrului de Resurse Ispokomom din Găgăuzia, în anul 2013 au fost alocați mai mult de un milion de lei. Centrele au fost dotate cu materiale video, jucării, a fost elaborată o metodologie de învățămînt. Astăzi, în fiecare asemenea centru de învățămînt este un pedagog auxiliar, care nu predă nimic concret. Sarcina lui este de a ajuta profesorii să lucreze cu copiii care au nevoie de un program de formare individuală.

În Găgăuzia, după cum menționează specialiștii, sunt foarte mulți copii cu necesități speciale. Aproximativ trei sute de copii care au fost examinați de serviciul psiho-pedagogic a primit încheierea de experți.

Centrul de Resurse a liceului V.Moshkova, care funcționează din 2014, este vizitat de 9 copii cu nevoi speciale. Aici lucrează un psiholog și un profesor auxiliar. Interacționînd cu copiii obișnuiți, cei cu necesități speciale își schimbă comportamentul considerabil, crește nivelul de cunoștințe, devin mai sociabili și bucuroși de viață, spune un profesor auxiliar din Liceul de Resurse V.Moshkova.

Captură de ecran din 2016.08.29 la 00.06.04 Problema constă în faptul că este doar un singur profesor auxiliar și el fizic nu reușește să fie prezent la toate lecțiile cu toții copiii care au necesități speciale. În cazul Esfirei, ea are nevoie de ajutor adițional în timpul orelor pentru a înțelege materialul. Din cauza piederii auzului, Esfira nu înțelege matematica, dar fetița trece la tablă cu o bucurie imensă. Cînd profesorul îi atrage mai multă atenție și îi dă sarcină pentru acasă, ea prinde la viață și de parcă ar vrea să spună: Uități-vă, sunt la fel ca voi!

,,La probele scrise, Esfira înțelege mult mai bine, dar la matematică, totuși, întîlnește dificultăți, dar eu nu pot să fiu prezentă la toate lecțiile. Noi avem copii cu un grad mult mai mare de dizabilitate. În clasa a șasea, învață un băiat care are nivelul de gîndire și cunoștințe la nivelul unui copil de 5 ani. De asemenea, este un copil care foarte des se simte rău și eu sunt nevoită să-l aduc la Centru de Resurse pentru a mă ocupa cu el. Sarcina principala, desigur, îi revine dirigintelui de clasă. Eu consider că astfel de profesori demonstrează fapte eroice, deoarece cu acești copii este foarte greu de lucrat”, povestește profesoara auxiliară, Marina Jeleva.

,,Pe lîngă lucrul cu copiii care necesită lecții individuale, specialiștii Centrului de Resurse se ocupă și cu copiii obișnuiți. Este foarte important ca copiii cu necesități speciale să fie tratați de către colegi cu multă grijă și înțelegere, deaceia noi lucrăm și cu copiii obișnuiți și îi invităm la Centrul de Resurse.Recent am organizat pentru elevii din clasa a 6-a o vizionare a unui film care relatează despre copiii cu necesități speciale”, povestește psihologul Olesea Stefoglo.

,,Inițial, mulți profesori erau împotrivă ca acești copii să învețe cu copiii obișnuiți, considerînd că va fi mai bine ca copiii cu nevoie speciale să învețe acasă. Cu acești copii este foarte greu. Unii, de exemplu, pot să se ridice în timpul lecției și să meargă prin clasă. Desigur că acest lucru este foarte obositor pentru profesor și că acest lucru nu este plătit adițional. Dar ce să spunem despre copilul care învață acasă, dar are o dorință enormă să învețe la școală? Situația este de fapt foarte dificilă,, explică profesorul auxiliar.

Grija fața de alte persoane educă copiii și îi face mai buni

35 de copii cu vîrsta pînă la 7 ani din Ceadîr – Lunga au certificat de invaliditate.
Elvira Ormandji, directoare a grădiniței nr.8, consideră că copiii, avînd grijă de alții, devin mai buni la suflet De asemenea, consideră că totul depinde de cum profesorul își îndeplinește lucrul: cum el va trata copilul așa și cei din jur o vor face.

,,Avem părinți care aveau o atitudine negativă față de faptul că copiii lor vor învăța în aceiași clasă cu copiii cu necesități speciale dar după ce profesorii au explicat părinților cît de pozitiv afectează prezența acestor copiii asupra copiilor lor, ei și-au schimbat radical părerea. În luna decembrie, în grădiniță s-a sărbătorit Ziua Internațională a Persoanelor cu dizabilități. S-au organizat mai multe activități, una dintre ele fiind sub formă de joc”.

Centrul de Resurse a grădiniței nr.8 este vizitat de 17 copii cu care lucrează terapeutul, psihologul. Fiecare copil are un plan individual de lucru, potrivit căruia lucrează specialiștii centrului.

,,Noi avem un copil cu probleme psihologice, care se comporta foarte agresiv cu alți copii și profesori, dar odată peste ceva timp el a devenit mai calm și mai echilibrat,, – relatează psihologul Centrului de Resurse, Natalia Radulova.

Igor are 4 ani și el are un picior mai scurt decît celălalt. Din acest motiv îi este foarte greu să meargă și să se miște fizic. Pentru el, de asemenea, a fost elaborat un plan individual.

,,Inițial, Igor nu a rezistat nici jumătate de minut de exersare pe banda de alergat. Acum însă ne putem lăuda cu faptul că avem un rezultat excelent, 6 minute, aproximativ 500 m. Inițial Igor nu putea arunca mingea, dar acum se descurcă minunat”, povestește terapeutul Ion Cîrjală.

Cu toate acestea, există unele dificultăți. După cum menționează directorul, Centrul de Resurse nu are personal suficient, e lipsit de literatură și instrumentele necesare.
Toți copiii au șanse și drepturi egale.

Irina Pineghina

Acest material este publicat în cadrul Proiectului “Integrarea abordării bazate pe drepturile omului în mass-media prin intermediul metodei storytelling, cu participarea persoanelor supuse discriminării din regiunea transnistreană și UTA Gagauz-Yeri”, implementat de Centrul Media din Tiraspol, cu susținerea  financiară a Fundației Soros-Moldova/Programul Egalitate și Participare Civică. Opiniile exprimate în articol apartțn autorului și nu reflectă neaparat poziția Fundației.

  • Share this post:
  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • Digg

Lasă un comentariu

— required *

— required *